Plâng teii

Pe pagini albe, neatinse

De dorul meu ce-nbătrânise,
 Se strângeau rânduri ca să urce

Spre albul chipului tău dulce.

Și un condei ce te iubeste,

Să te urăsc nu-mi lasă loc,

Căci el în timp ce se tocește,

Parcă m-afundă-n al său joc.

Și cu cerneala lui uscată

Îți desena păduri de tei

Frumoase cum erau odată,

Dar ard acum cu vii scântei.

Pe pagini albe, neatinse

De un condei ce te iubise,

Plâng teii pentru a lor zeiță,

Ce zace moartă-n neputință.