Cândva 

Cândva o să înghețe soarele,

Iar cerul va fi din pământ,

Vom merge-n mâini doar cu picioarele,

Ba chiar vom vorbi fără cuvânt.

Cândva amarul va fi prea dulce, 

Vom clădi case fără de pereți, 

Nu ne vom mai închina în cruce

Și lumea își va dori poeți...

Cât de mult? 


Pe o scară de la 1 la 10,

de a câta treaptă

te-ai împiedica

rupându-ți piciorul, 

doar ca să mă semnez eu pe ghipsul tău?

O ultimă dorință

De blondul părului tău moale

Sunt fermecate degetele mele,

Același blond îl vezi numai la soare, 

Ș-același farmec doar în nopți cu stele.

În albastrul ochilor tăi tandri

Mă pierd aievea ca-n păduri virgine,

Căci hartă nu am, să ies din vraja lor

Și nici vlagă, să mă lepăd de tine.

Dulceață alor tale buze

Îmi bântuie în inimă și-n minte,

Căci ți-am promis acum un veac, iubito,

Ca-i să-mi rămâi în suflet și-n cuvinte.

E toamnă

          E toamnă și-mi vine să plâng

          Cu zgomot, cum plouă afară...

          Prin geamuri văd viața murind 

          Și nu mai e vară. 

          Vântul dansează trei frunze, 

          Ce speră să piară cu sârg... 

          Bocet și jale și tuse

          Și-mi vine sa plâng. 

3 07 72 - Picasso

O creatură meschină

Ce nu te pricepe

Și nici nu percepe

Pe alții decât el.

Lăsat de izbândă

Chiar și de sine, 

Locomotivă pe șine, 

Dar fără vagon...

Ce piloni morali

Să aibă săracul

Când își umple sacul 

Cu dorințe-n declin? 

Și când rămâi singur 

Și nu te simți singur, 

Ești ca ultimul om

Sau al doilea Adam?

Ești un coșmar

Și pentru mine 

Și pentru vise 

Și pentru somnu-mi. 

Cântec de-adormit dorințe 

Mai cântă-mi o strofă, iubito, 

despre cum te-am iubit, 

nebun de sigur pe noi

și sigur de nebunia noastră. 

Mai cântă-mi un vers, iubito, 

despre cum ți-am cuprins

sufletul în brate 

pentru prima dată

și ți l-am mângâiat cu-al meu. 

Mai cântă-mi o notă,  iubito, 

din plăcerea cu care-mi cântai

să mă trezești

și din plăcerea cu care

mă trezeam să te aud. 

Mai cântă-mi, iubito... 

Odiseu 

Am încercat să mă conving că nu iubesc 

și am sfârșit

sorbind din dulci buze rozalii 

o altă ambrozie.

Cândva am fost rege în Itaca... 

Eu sunt Cătălina

Și nu-ndrăznesc să-ți spun

Că dacă te-ai fi născut în ceruri

Lângă aștri

Și dacă te-aș fi putut zări noaptea

Între stele, 

Nu aș fi băgat de seamă

Că există luna. 

 Entelecheia

Precum nebunul cântă singur, de nebun, 

Eu te-aș scrie doar de dragul de a scrie,

Căci în aste rânduri, frumoaso, îți propun

Să trăiești veșnic la mine-n poezie.

Am ajuns să te iubesc de dragul de-a iubi

Și în absența confesiunii mele,

Te-aș admira precum oceanul ar privi

Reflexia lui pe cerul plin de stele.

Lumini cu umbre

Mi-am dat seama astă noapte

că sunt descendent al copilului

care aspira să admire

partea nevăzută a lunii.

Dar odată cu puterea soarelui

crește și intensitatea umbrei,

iar nevăzutul devine și mai vag,

pe când luna li se pare tot mai limpede

celor ce n-au lumină destulă

încât să observe umbra.

Plăsmuire

Precum aroma din cafea mi-esti dragă

și te-as servi matinal,

pe nemâncate,

să pot avea
dimineți doar cu tine...

Cimitir

O noapte prea neagră mă-mbată,

M-asemăn cu morții din stradă,

Allegro răsun-o vioară

Și-mi plâng în pumnii de ceară...

 -

Bacovia se strâmbă și râde,

Privește tabloul de ceară...

S-așează și-ncepe să cânte

Când ceata de morți mă-nconjoară.