Așa simt

Precum
aș vrea să mângâi

cu mâinile de piatră

cea mai frumoasă roză,

aș atinge-o

doar cu ochii și imaginația,

să n-o rănesc.

Așa simt

când te privesc,

frumoasa mea.

Timpul

De gheață e timpul și tremură-n clipe,

De frică, de jale, de dor...

Trecute secundele mor.

De gheață e timpul și tremură-n clipe.

Și moartea-și așteaptă ultimul ceas,

Dureros de solitară.

Răsună cânt de vioară,

Când însuși Cronos ia veacul la pas.

De gheață e timpul și tremură-n clipe,

De frică, de jale, de dor...

Trecute secundele mor.

De gheață e timpul și tremură-n clipe.

Tu ești dovada palpabilă a paradisului

Tu ești dovada palpabilă a paradisului.

De frumusețea-ți răpitoare

e pradă

al meu suflet strivit,

ruginit

de veacul ce trece

în clipirile genelor tale.
Și parcă
 savurez
o mușcătură
din mărul lui Adam.

Plânsul frunzelor de ceară

Îmi cânta vântul pe la geam

Și plângea frunza cu suspin...

Vântul cânta, iar eu priveam

Cum plângea frunza cu suspin.

O fată se plimba domol

În toamna sufletului meu

Și privea frunzele cum mor

Răpuse de amurgul greu.

În zare sângera violet,

Iar vântul îmi cânta de seară

Și cerul tot era violet

De plânsul frunzelor de ceară.

Înfrângere

Cavou din lemn de nuc

Și cântec de vioară...

La pieptul tău mă culc,

Sub piatra funerară.

Un vers o să-ți mai scriu

Și am să plec îndată,

Căci corpu-ți mi-e sicriu

Și moartea mă așteaptă.

Fereastra către rai

Liniște deplină

din ceruri îmi aduci

și zbuciumuri

și zgomot

în valuri ți se-adună.

Fulgerul se curmă

din cer

spre luciul apei,

să-ți lumineze ochii,

frumoasa mea iubită.

Liniște deplină

din ape acum se strânge

și fulgerul din urmă

în ochii tăi se frânge.

Calvarul tot așteaptă

să pleci și să mă lași,

un tunet urlă-n jale,

lovind clipele noastre.

Iar tu, copilă, ești

fereastra către rai,

că-n ochii tăi eu văd

cum un ocean de stele

iubește un cer în valuri.

Al tău paradox

Privat de clipele gândirii,

m-am lăsat purtat

prin oceanul năucitor de vast

al ochilor tăi.

Ti-aș fi spus 

cât ești de frumoasă,

dar m-au lovit valurile.

M-au scufundat, iubito!

Și un desert brutal m-așteaptă

în lipsa alor tale buze,

care,

paradoxal,

sunt copleșitor de dulci.