miercuri, 23 martie 2022







Mă simt greu de suportat, ca un ac de cusut rămas într-o cămașă sau chiar precum o cămașă mediocră și udă la mâneci.

Mă mulțumesc cu orice confirmare a faptului că eu nu sunt daunător pentru univers, dar acest fel de a privi lucrurile pare să fie dăunător pentru mine. Nu aveam oricum planuri mărețe, dar lipsa încrederii mele aduce cu sine senzația de insuficiență. Nu sunt mereu persoaaspersoana care aș vrea să fiu, iar acest gând, cât de simplu, mă lovește puternic în momentele mele slabe.


În câte culori poți picta un tablou cu tine în ipostaza unui om oribil? Și unde l-ai expune?










vineri, 26 iunie 2020


Noi doi dansăm



Noi doi dansăm...
Nu în acorduri de chitară,
Ci doar fiind de acord
Să existăm.

Noi doi dansăm...
Pe-un ritm mult prea pretențios,
Stângaci în vorbe și-n măsuri
Ne-mpiedicăm.

Noi doi dansăm...
În continuare,
În alți pași, mai moderați,
Ne tot calmăm.

Noi doi dansăm...
Cu definiții antiteice
La expresii ce-amețesc
Căci nu țin pasul.

Noi doi dansăm...
Lipsiți de coregraf și public
Și de orice ne-ngreunează
Să persistăm.

Noi doi dansăm...
Pe pagini din cărți diferite,
Cu fonturi greu de înțeles,
Dar descifrăm.

Noi doi dansăm...
Precum un cuplu de bătrâni
Ce stau la coadă
În farmacia de emoții,
Căci prea dansăm...

miercuri, 17 iunie 2020


Rendez-vous


Suntem doi romantici întârziați,
Mai mult întârziați decât romantici.
Suntem Eminescu și Bacovia, doi literați,
La fel de poeți și la fel de tragici.
Suntem Adam și Eva renăscuți,
Mai Adam și mai Eva decât au fost ei.
Suntem doi bătrâni săraci și cărunți.
Suntem două căprioare în groapa cu lei
A lui Nichita.

Suntem doi copii ce încă se mai joacă
În corpurile lor de adulți tineri.
Suntem un somn de-o săptămână-ntreagă, 
Suntem o zi de luni cu trăiri de vineri.
Suntem născuți să nu fi fost născuți deodată, 
Că doi predestinați fără destine.
Suntem amândoi ai patimei amantă
Și avem rendez-vous toți trei în cap la mine.

vineri, 12 iunie 2020

Scurtă istorie a maestrului și margaretei


Încă de la copertă
Și de la titlul prost centrat
Până la bibliografie,
Mulțumiri și recenzii,
Mi-ai plăcut.

Mi-au plăcut fontul,
Culoarea, mirosul
Și expresiile alambicate.
Din scoarță în scoarță,
Te-am înțeles
De parcă erai scrisă pentru mine.

duminică, 24 mai 2020

Dorin (file din poveste)




Unde-mi sunt poeții?
De ce nu mă mai vor?

Nu le este dor
Să am și eu emoții?

Unde-mi este gândul
Când nu te mai găsesc

Și nu se umple rândul
Oricât mă străduiesc?

Oriunde-au dispărut
Cred că le este frică

Și nu se mai ridică
De cât au mai căzut...

Sunt ei fără putință
În fața mea de-acum,

Iar fără de credință
Se-npotmolesc pe drum?

Eu tot țin de potecă
S-ajung într-o clipire.

Final de bibliotecă
Fără vreo nemurire.

luni, 19 noiembrie 2018

Eu


Nu te-am apreciat pentru ce ești
Ci doar pentru ce sunt eu
Raportat la ceea ce simt pentru tine
Adică un prost.
Te-am apreciat pentru că mă făceai să mă simt prost, 
Fără sâ mă simt prost pentru asta.

Nu te-am iubit,
Dar aș fi iubit iubirea pe care aș fi vrut să ți-o port.
Și am iubit sa îți scriu versuri.
Și am iubit sa cred ca te iubesc,
Dar pe tine,
Aparent,
Nu.
Eu pier(d) 


Te salut, iubito,
Mai suntem iubiți?
Nu declarați, că titlurile pier...
Totuși, ne mai iubim?
Mă mai iubești?
Te mai iubesc?
Amarnice semne de întrebare... 
Și ne-am iubit destul de dulce, 
Nu, iubito?
Cine ne-o fi despărțit?
Timpul? Eu? Tu? Viața?
Sunt elementele astea mai puternice decât noi?
Decât mine absolut! 
Eu pier
La contactul vizual cu tine, 
La aroma viitorului nostru, 
La dorințele noastre în declin... 
Eu pier...

Eu nu mă pot salva nici măcar pe mine... 
Oricum îmi era teama de noi...
Ultima noapte de război


Văd orașul în ceață cum moare,
Iar vălul cel negru ce-l simt pe picioare
Mă-ngheață, mă sugrumă și mă doare.

Te văd pe tine cum pieri pe sub pleoape
Și viața și moartea ce sunt prea aproape
Ne dau viață doar să ne-ngroape.

Am ochii închiși de la atâta tăcere,
Nici nu mai văd luna albă ce piere
În noaptea de lacrimi a patimii mele.

Încerc să te văd prin palme ca orbii
Și când în văzduh n-o să-mi mai cânte nici corbii
O să mă pierd. O să mă pierzi.
Gândaci de bucătărie


Of, orașul ăsta e atât de pustiu
Și l-aș umple doar cu tine.
Frumoaso, noi doi
Suntem precum pizza cu ananas,
Parcă ne stă bine împreună,
Dar nu ne potrivim deloc.
Am avut parte de amar, acru, dulce și sărat,
Dar tot nu am găsit umami...
Și as lăsa-o balta,
Dar dacă universul nu ar fi vrut ananas pe pizza,
Toate astea nu s-ar fi întâmplat.

miercuri, 14 noiembrie 2018



Greșeli de scriere


Tu ești ciorna pe care mi-am rezolvat probleme
Și am scris urât, 

Dezordonat, 
Cum numai eu mai înțeleg.

Mă impacientez când sunt stresat
Și îmi transpira palmele pe foi

Și mi se preschimbă scrisul
Deja hieroglific

Într-un amalgam indescifrabil. 
Cel mai mare păcat

Este că pe ciornă nu te semnezi, 
Nu lași nicio urmă de tine

Și nimeni nu știe că ai fost acolo, 
Doar tu și ea.

Când am ieșit din sală, 
Mi-au spus că nu pot să te păstrez.

Le-am tot spus că tu 
Ești pagina de care nu pot să trec,

Dar regulile sunt reguli.


miercuri, 3 octombrie 2018


Legământ


Blestemat să fiu, c-atât de mult te vreau,
Dar în zadar te rog să nu mai pleci...
Păcatu-mi că te doresc mult prea barbar
Și viața-mi trece, iar tu-mi rămâi pe veci.

Blestemat să fiu, c-atât de mult te vreau,
Mă-nvinuiesc pentru că tu exiști
Atât de veseli ne iubim în vise
Și totuși ne trezim atât de triști.

Iubito, aruncă-ti sufletul pe-al meu
Și s-ascultăm de ceea ce spuneau
Când s-au prins unul de celalalt în vis,
Blestemat sa fiu, c-atât de mult te vreau...

joi, 23 august 2018

Încă o apologie 


Vrei tu oare
Să mă lași să te cunosc
Din creștet până-n vârful degetelor, 
Centimetru cu centimetru
Și sărut cu sărut? 

Și vrei tu oare
Să dormim singuri sub stele?
Dacă ne răcim?
Ne învelim cu cerul
Și lăsăm luna să înghețe?
Cine o să ne ierte pentru asta?
Dacă nimeni, atunci nu ne mai întoarcem. 
N-ar avea rost.
Adică prefer sa trăiesc cu tine
Decât cu vina. 

vineri, 27 iulie 2018

Cinste fanfarei de cocoși


Ei, dar dacă o faci, 
ar mai cânta și cocoșii,
poate o lambada
sau ceva nu chiar atât de funebru, 
pe care să dansăm, 
dar separați
de o sală goală
și de alte câteva grămăjoare 
de nesiguranță. 
Iar la sfârșit de dans
să spui "cinste fanfarei de cocoși
și partenerului meu
de la celalalt capăt al sălii".
Grozava seara!
Grozav banchet! 
Nici nu ai fost regina balului, 
dar erai cea mai frumoasa
dintre noi doi.
E de ajuns, frumoasa mea!
Excesele nu duc niciodată la ceva bun,
așa vor răguși cocoșii,
de la cât au mai cântat. 

joi, 5 iulie 2018


Circumstanțe


Frumoaso, ți-aș clădi și monumente
De aș avea... măcar trei bolovani, 
Să pot strivi păcatele mărunte
Ce ți le-aș face cu drag în cațiva ani. 
Ți-aș ridica prin dragostea-mi un munte, 
De as avea când, cum sau măcar unde. 
Ți-aș da o inimă de aș avea mai multe,
Dar eu abia am una... și aia se ascunde. 
Ți-aș dărui și verdele din pomi,
Împachetat cu fundă rozalie, 
Ți-aș da tabla de șah cu acești doi pioni
Și o cămașă pentru-a mea nebunie.
De mi-ar ajunge ochii să-ți privesc 
Ți-aș înșira dorințe dobitoace... 
Dar abia mi-ajunge amorul sa iubesc, 
Asa ca îți dau pace... 

vineri, 11 mai 2018

Spre cimitir


departe în fum
se desparte un drum
spre cimitir

vai, cum răsună
din cer o furtună
precum un clavir

clapele rupte
și aluzii abrupte

aud amintiri în frânturi
sunt desculț de gânduri

și alerg prin ceață
cu o vagă speranță
spre cimitir. 

miercuri, 9 mai 2018


Patru linii


Aș cere iarna de soție,
Să mă înghețe pe vecie,
Să-mi rupă mâna care-ți scrie,
Să nu-ți mai scriu vreo poezie.

Scufundări


Ale tale buze rozalii
Le-aș săruta fără-ncetare
Și în privirea ta albastră
M-aș scufunda ca într-o mare. 

Și în regresul ființei mele,
M-aș îneca să stau cu tine, 
Căci de la primul tău sărut
Încă persistă gust de rime.

Tablou din ruine


Te văd atât de frumoasă, copilă,
Cu ale tale buze rozalii,
Ce-mi cer să te iubesc tot mai în taină
Și să te-ador când ele n-or mai fi.

Te văd atât de frumoasă, copilă,
Cu-ai mei ochi sticloși ce te-nconjoară
Și-atâta armonie îmi aduci, 
Că te-aș pune coardă la vioară.

luni, 7 mai 2018

Battle of bastards


Sălbatic, prințesă, noi doi ne-am iubit...
Sex, vișinată și sah, 
Cu Emric Imre, nu Bach. 
Zadarnic, prințesă, ne-am domesticit.

Metafora proastă ce nici n-o-nțelegi:
Viori, zăpezi și stele... 
Vai de strofele mele...
Tu pleci, prințesă, dar de ce nu alergi?

Să te oprești nici nu cauți motive,
Că-i multă lume pe drum
Și tot ce-a rămas acum... 
Pătura și două prezervative... 



duminică, 29 aprilie 2018

Ploaie de vară


O ploaie de spini se revarsă
Pe case și printre alei,
Și zgârie față ta ștearsă
De lacrimi ce nu le mai vrei. 

-

Mă caută lacom în noapte... 
Nichita, calmează-l pe leu! 
Mi-e frică de ale lui fapte
Și de tot ce pot face eu.

sâmbătă, 17 februarie 2018

N-ai să-nțelegi


Și bate-amar la geamul meu
Lumina să mă-nvie
Ș-al meu suspin ce-atârnă greu
Doar blânda lună-l știe.

Iar tu, prințesă, să adormi
În somn de veșnicie, 
C-al meu suspin ce-atârnă greu
Doar slova mea mi-l știe. 

Atât de jalnică îmi pari
Sub pleoapa-mi vișinie, 
Și dezgustat mă simt acum
De tine, poezie.

miercuri, 14 februarie 2018

Dă-mi voie


Prințesă, tu chiar crezi
c-am să mai las vreme multă
să domnească între stele
o lună
căreia îi e frică de întuneric?
Dă-mi voie
să mă bucur de nopți,
de stele,
de stări,
de tine
și de mine. 
Sau
cel puțin,
oferă-mi de-acum
un cer negru
îmbrăcat în nori.

luni, 5 februarie 2018

Gravitația

Credeam că ești universul, că ești un întreg infinit din care nu pot să evadez. Pentru că ai fost? Nah, să fim drepți acum, nu ai fost atât de mare pentru mintea mea îngustă, ce percepe prea rar chipuri la fel de drăguțe. Poate că ai fost o parte din el. Poate că ai fost marginea universului meu, de care sunt constient că există ascunsă undeva după infinit, și de a cărei existență parcă îmi e teamă. Sau să fi fost tu doar o stea? Îmi vine greu a crede că eu sunt doar o planetă ce orbitează în jurul tău. Este exclus ca eu să fiu o simplă planetă în universul meu.
Mai degrabă ești o forță, ceva ce a făcut lucrurile să se miște, să se lovească între ele. Ai făcut un haos care e responsabil pentru toată ordinea de acum. Ai făcut cumva ca totul să se miște în anumite direcții, să se ciocnească particulele, să existe acțiune în locurile fără de viață. Ai fost ca o regină într-un regat pustiu.

vineri, 2 februarie 2018

Răscruce

Îmi pare rău,  de tine, prieten bun! Ești întocmai ca larva ce refuză să devină fluture. Îmi pare rău, că te ai obișnuit cu pământul atât de mult încât nu îți dorești să zbori. Vrei doar o frunză mai mare din care să te hrănești, în loc să aspiri la grăunte de polen pentru aripile tale. Nu ți s-a urât cu umezeala.
Îmi pare rău că nu vrei să ieși din cutia ta. Îmi pare rău că ești jucăria care își dorește sa rămână toată viața în vitrină. Îmi pare rău, că nu îți dorești să devii bucuria unui copil în ziua de Crăciun.
De ce să ieși din cutie când e singurul lucru pe care îl știi? De ce sa ieși când te-ai obișnuit cu locul tău? De ce sa ieși când tot ce știi este să stai în cutie? De ce să nu rămâi o fărâmă din ce poți să fii, în loc să devii tu?
Îmi pare rău pentru că eu sunt copilul ce te-a avut lângă el în oricare Crăciun! Și îmi pare rău că nu îmi mai pierd timpul cu jucării, dar sunt ocupat să am grijă de aripile mele. Îmi pare rău că te vei delecta cu o frunză, când mă voi chinui să-nvăț a zbura. Îmi pare rău că drumul tău e doar un cerc, prietene...
Acum, sincer... cred că doar îmi pare...

duminică, 31 decembrie 2017

Ești tot frumoasă, dar îmi stârnești o oarecare indignare atunci când mă privești direct și vrei să te sărut. Îmi pare rău, dar nu sunt făcut pentru asta. Eu doar îți scriu poezii.
Ce-i drept, parcă ești și mai frumoasă de când m-am convins că nu te vreau. Felul în care părul îngrozitor de negru formează un contrast cu tenul tău ca de zombie, crează o imagine care mă bântuie. Si nu mă bântuie precum un strigoi, ci precum o morgană care îmi ferecă imaginația și mi-o înapoiază treptat. Primesc involuntar, în nopțile fără de somn, tablouri vagi cu chipul tău, pictate de o minte, care, în cel mai inconștient mod, găsește o oarecare fericire în asta. Și tot ești frumoasă, dar eu nu sunt făcut pentru asta. Eu doar îți scriu poezii. 

vineri, 29 decembrie 2017

De prin poezii


Te rog,
Să nu stai lângă mine
Fiindcă e etic să iubești
Sau că ai vrea
Sau că se poate
Sau de poveste,
De prin poezii
Sau de dor
De altcineva, 
De consolare,
De singurătate
Sau de vreun viciu. 
Te rog,
Să mă iubești,
Doar dacă îți permite si amorul.

duminică, 17 decembrie 2017



Cătrenă pentru mine


Cât de mult am iubit din egoism
Și cât de mult am sărutat mințind, 
Atâtea nopți tu n-ai dormit simțind
Cum te iubea un munte de cinism. 

joi, 7 decembrie 2017

Somn


E ceață, e moarte, e somn... 
Pe strada plumburie
Stagna iarna prea vie, 
Iar morții în sicrie... dorm. 

E ceață, e moarte, e somn
Și plumbul de pe stradă
Îl plimbă iarna fadă, 
Iar morții laolaltă... dorm

Eu, al singurătății domn, 
Mă simt de toți departe, 
Ca scos din altă carte
Și-aștept ca după moarte... s-adorm. 

miercuri, 6 decembrie 2017

O noapte însorită

Eu mi-aș dori să văd soarele până și în timpul nopții, dar fără să strice farmecul ei, fără să o priveze de mister, de întuneric și de insecurități. Vreau o noapte cu soare, în care soarele să nu fie ceva neobișnuit, să nu aibă un loc privilegiat, ci să se integreze atât de bine în context, încât să poată trece neobservat chiar și în serile în care am insomnii.
Soarele să domneasca între stele, dar să fie supus lunii, precum întreaga noapte i se supune și, să nu răpească farmecul ei nicio secunda, ci să îi fie complementar în supremația ei.

Vreau să plouă... 


Afară-i gri și vreau să plouă,
Să urle cerul din toți norii,
Să ardă focu-n șeminee
Și s-ascult trist cântul viorii.

Să te privesc dormind, iubito,
Cu cana mea de vise-n mână,
Iar eu să fug timid spre geamuri
Ca s-aud ploaia cum te-ngână.

Prin stropi s-apuc să-ți văd tot chipul
De la bărbie până-n frunte, 
Căci ochii tăi albaștri-s ploaia
Ce-o pierd în picături mărunte. 
Poetul ce n-a iubit vreodată


Și moare în versuri
Cu demonii lui
Ce noapte de noapte
Îi umbla haihui

Prin gânduri
Și vorbe,
Prin rânduri
Prea sobre,

În care se minte
Că pentru cuvinte
Primește ca zestre
Iubiri de poveste.

Eu sunt
Poetul ce n-a iubit vreodată
Decât sa scrie.

vineri, 1 decembrie 2017

DRUM ÎNCHIS!

Trotuarul ăsta plin de bălți îmi amintește de tine. E rece, impersonal și distant. Nu ține cont de nevoia cuiva, ci el există și e pentru toată lumea.
Cu riscul de a rămâne neînțeles de cei ce nu te-au văzut, trotuarul merită admirat, stând la departare și privind cum se formează bălți atât de micuțe și firave, atât de crude, încât îmbătrânesc asfaltul. Ploaia îl preschimbă în altul, iar cel nou nu aduce niciun beneficiu. E doar artistic și te uda la șosete.
Dubios e faptul că eu am reușit să mă înec în acele bălți firave. Nici măcar nu sunt sigur că mai vede cineva frumusețea din trotuarul umed, dar pentru mine, iubito, să știi că e ceva aparte. Cu fiecare încercare de a păși pe el, traversându-l, mă orbesc luminile stâlpilor reflectate în picături, iar faptul că e alunecos mă înspăimântă. Mă apucă teama de a nu cădea și să îmi rup vreo mână... sau cine știe, poate îmi fracturez pieptul și-mi sare inima. De ce aș risca să pătez trotuarul de sângele meu?
Altminteri, oare a mai văzut cineva drumul ăsta? Pare pustiu. Dacă l-ar fi observat și restul lumii, în mod cert s-ar fi oprit să-i facă poze. Ba nu, și-ar fi făcut ei poze mergând pe el, distrugând sacralitatea frumuseții lui.
E de neconceput că până și luna se oprește noaptea aici să îl privească. Nici măcar nu îi ajunge o oră. Mereu am văzut-o că stă întreaga noapte, ca și cum l-ar păzi de noi. Presupun că mie mi s-a dat voie să vin aici, să privesc, să cer băltilor să mă înece, iar copacilor să admire felul în care locul ăsta mă îmbată și mă leagă în lanțurile divinității lui.
Știi de ce îmi e cel mai tare frică, iubito? Mi-e frică de noaptea în care ridicându-mă greoi din pat, voi încerca să mă îmbrac cu toată puterea mea, îmi voi lua brățările, lanțul și caietul în grabă și o să alerg spre trotuarul umezit de ploi. Mi-e frică de mine, că am să rup semnul de lemn pe care scrie "DRUM ÎNCHIS!" și îi voi da foc împreună cu brățările, caietul, lanțul și cu tot ce mai însemn eu.

marți, 28 noiembrie 2017

Trandafiri


Când eram mic, am privit cum bunica, o femeie genială de altfel, planta un trandafir în grădina din spatele curții. Aveam un trandafir și în grădina din față, dar conform spuselor bunicii, acela era prea bătrân. Ce-i cert este că nu arăta prea plin de viață. Avea doar câteva flori micuțe, dar cele pe care le avea erau extrem de frumoase, de un roșu deschis, viu. Nu trădau nicicând vârsta înaintată a trandafirului. Totuși era o tufă bătrână, cu crenguțe rare, ce aștepta cumva o ultimă îmbobocire spectaculoasă.
Se adunaseră destule motive pentru a întări convingerea bunicii că avem nevoie de alte tufe de trandafiri, așa că, a ales minuțios tufele, dar spre dezamăgirea mea, o singură tufă era de trandafiri roșii.
Poate că de mic aspiram spre absolutul romantismului clișeic, dar poate nu atât de materializat în artă, ci mai mult într-un comportament tembel și (de) dramatic.
Trecând peste legătura mea cu emoțiile abstracte și revenind la intențiile bunicii, o singură tufă era de trandafiri roșii, ceea ce mi se părea puțin tulburător, dar totodată îi conferea ceva unic, ceva special. Nu mai era altă tufă de trandafiri roșii în gradina din spate, iar spre deosebire de trandafirul grădinii din față, acesta era des, cu flori mari de culoarea roșu-sângeriu. Era tandru, firav și puternic. Era un roșu al morții, dar romantic. Era nuanța de rosu pe care trebuie sa o aibă un trandafir lăsat în banca tipei drăguțe de la școală.
Să observi cum asemenea trandafir prinde forma perfectă în fața ochilor tăi, să crești cu el, așteptând să apară persoana pentru care să te înduri să rupi o floare...

vineri, 24 noiembrie 2017

Vals


Auzi, iubito, cum bate în geam?
Ce cânta frunzele astea uscate?
Acum și eu cânt, cândva ascultam
Plânsete, bocete, chiar și balade.

Șuieră vântul, cântă și toamna, 
Mă bucură moartea naturii târzii. 
M-așez melancolic, caut năframa, 
Te aștept să apari zâmbind, dar nu vii... 

Cu cerul cel negru mă-mbăt pierdut, 
Iar seara dansează tandră cu mine. 
Ce vals, ce duet, ce cântec ascult! 
Iubito, aș dansa doar cu tine...
Dezgustat


A mea inima se frânge,
Plânge slova ce-o iubesc...
Doamne, și ce tare plânge, 
Greu m-abțin să n-o jelesc...

Îmi înmormântați regina, 
Ignoranți și ipocriți... 
Voi nu simțiți deloc vina?
Voi de ce nu mai muriți? 

Dezgustat mă simt, căci sunteți,
Niște pseudo-artiști
Și dezgust în versu-mi strângeți, 
Voi, săracii poeți triști... 

joi, 23 noiembrie 2017

Copilă, cât aș vrea... 


Copilă, cât aș vrea să-ți spun
Că cerul ăsta trist ce plânge, 
Mă roagă noaptea să-ți propun
Să îi arăți privirea-ți dulce. 

Și plopul de la geamul meu
Își frânge creanga lui uscată, 
Căci eu te port în ochi mereu, 
Iar el nu te-a văzut vreodată... 

miercuri, 15 noiembrie 2017

Hai, iubito...


Hai, iubito,
să plantăm roze-n fiecare rând,
să-nflorim slovele
și să-i convingem pe toți
că ne-am îndrăgostit!
Hai, 
să dăm voie soarelui
s-apună odată cu noi, 
iar lumii
să se răcească în lipsa noastră!

Măcar ea să ne vrea înapoi...

joi, 9 noiembrie 2017

Cum sfârșește rațiunea? 


Rău îmi mai pare că nu pot
Să-ți desenez chipul din flori, 
Când toate zac în cercul mort
Și sunt lipsite de culori. 

Cum sfârșește rațiunea
Sub trei petale roș-aprins? 
Și cum conving eu toată lumea
Că însăsi arta mea m-a-nvins? 

duminică, 5 noiembrie 2017

Pentru Elena


Eu sunt și Hector și Ahile, 
în bătălie fără scut, 
iar sabia
 mi-o las de bună voie
și vărs sânge cu mâinile goale
pentru Elena. 

Eu sunt și Hector și Ahile,
cu sufletu-n ruinele din Troia,
luptând într-un război 
pe care nu mi l-am dorit.

miercuri, 1 noiembrie 2017

Destruktion


Pe lumina unei nopți cu lună plină
îmi caut trecutul
în negrul perturbat 
de câteva stele firave. 
Și mă caut pe mine, 
ca persoana care-am fost
ș-acum nu sunt, 
pentru a găsi
cea mai actuală formă de mine. 

E greu să adormi 
cu mintea limpede, 
atunci când te sperie gândurile
și nici măcar
în propriul tău colt de cameră
nu simți siguranța
cum te-mbrățișează. 

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Cândva 


Cândva o să înghețe soarele,
Iar cerul va fi din pământ,
Vom merge-n mâini doar cu picioarele,
Ba chiar vom vorbi fără cuvânt.

Cândva amarul va fi prea dulce, 
Vom clădi case fără de pereți, 
Nu ne vom mai închina în cruce
Și lumea își va dori poeți...

joi, 26 octombrie 2017

Cât de mult? 


Pe o scară de la 1 la 10,
de a câta treaptă
te-ai împiedica
rupându-ți piciorul, 
doar ca să mă semnez eu pe ghipsul tău?

marți, 24 octombrie 2017

O ultimă dorință


De blondul părului tău moale
Sunt fermecate degetele mele,
Același blond îl vezi numai la soare, 
Ș-același farmec doar în nopți cu stele.

În albastrul ochilor tăi tandri
Mă pierd aievea ca-n păduri virgine,
Căci hartă nu am, să ies din vraja lor
Și nici vlagă, să mă lepăd de tine.

Dulceață alor tale buze
Îmi bântuie în inimă și-n minte,
Căci ți-am promis acum un veac, iubito,
Ca-i să-mi rămâi în suflet și-n cuvinte.

luni, 23 octombrie 2017

E toamnă


          E toamnă și-mi vine să plâng
          Cu zgomot, cum plouă afară...
          Prin geamuri văd viața murind 
          Și nu mai e vară. 

          Vântul dansează trei frunze, 
          Ce speră să piară cu sârg... 
          Bocet și jale și tuse
          Și-mi vine sa plâng. 

vineri, 20 octombrie 2017

3 07 72 - Picasso


O creatură meschină
Ce nu te pricepe
Și nici nu percepe
Pe alții decât el.

Lăsat de izbândă
Chiar și de sine, 
Locomotivă pe șine, 
Dar fără vagon...

Ce piloni morali
Să aibă săracul
Când își umple sacul 
Cu dorințe-n declin? 

Și când rămâi singur 
Și nu te simți singur, 
Ești ca ultimul om
Sau al doilea Adam?

Ești un coșmar
Și pentru mine 
Și pentru vise 
Și pentru somnu-mi. 

miercuri, 18 octombrie 2017

Cântec de-adormit dorințe 


Mai cântă-mi o strofă, iubito, 
despre cum te-am iubit, 
nebun de sigur pe noi
și sigur de nebunia noastră. 
Mai cântă-mi un vers, iubito, 
despre cum ți-am cuprins
sufletul în brate 
pentru prima dată
și ți l-am mângâiat cu-al meu. 
Mai cântă-mi o notă,  iubito, 
din plăcerea cu care-mi cântai
să mă trezești
și din plăcerea cu care
mă trezeam să te aud. 
Mai cântă-mi, iubito... 

marți, 17 octombrie 2017

Odiseu 


Am încercat să mă conving că nu iubesc 
și am sfârșit
sorbind din dulci buze rozalii 
o altă ambrozie.

Cândva am fost rege în Itaca... 

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Eu sunt Cătălina


Și nu-ndrăznesc să-ți spun
Că dacă te-ai fi născut în ceruri
Lângă aștri
Și dacă te-aș fi putut zări noaptea
Între stele, 
Nu aș fi băgat de seamă
Că există luna. 

joi, 12 octombrie 2017

 Entelecheia


Precum nebunul cântă singur, de nebun, 
Eu te-aș scrie doar de dragul de a scrie,
Căci în aste rânduri, frumoaso, îți propun
Să trăiești veșnic la mine-n poezie.

Am ajuns să te iubesc de dragul de-a iubi
Și în absența confesiunii mele,
Te-aș admira precum oceanul ar privi
Reflexia lui pe cerul plin de stele.

luni, 9 octombrie 2017

Lumini cu umbre


Mi-am dat seama astă noapte
că sunt descendent al copilului
care aspira să admire
partea nevăzută a lunii.
Dar odată cu puterea soarelui
crește și intensitatea umbrei,
iar nevăzutul devine și mai vag,
pe când luna li se pare tot mai limpede
celor ce n-au lumină destulă
încât să observe umbra.

joi, 5 octombrie 2017

Plăsmuire


Precum aroma din cafea mi-esti dragă
și te-as servi matinal,
pe nemâncate,
să pot avea
dimineți doar cu tine...

luni, 2 octombrie 2017

Cimitir


O noapte prea neagră mă-mbată,
M-asemăn cu morții din stradă,
Allegro răsun-o vioară
Și-mi plâng în pumnii de ceară...

 -

Bacovia se strâmbă și râde,
Privește tabloul de ceară...
S-așează și-ncepe să cânte
Când ceata de morți mă-nconjoară.

vineri, 29 septembrie 2017

Să nu mă uiți


Să nu mă uiți, frumoaso,
Căci te-am iubit nespus
Și am s-o fac de-acum
Până la ultimul apus.
A-nmugurit în mine
Un soi de flori cu spin,
Frumoase cum ești numai tu,
Dar au durut sublim.

Tu ai fost, vei fi și vei rămâne
O primăvară pentru sufletul meu.

marți, 26 septembrie 2017

Melancolie


Pădurea urlă de durere
Când toamna sărută-apăsat
Și-și sprijină palmele grele
Pe codrul vechi și agitat.

Nu e chip de om să-l fi zărit
Prin frunzele ce tandru curg,
Cu raze calde în răsărit
Și vânturi reci de prin amurg.

Pe ramuri goale cântă vântul
Sonete de înmormântare
Și urlă pădurea la gândul
Că a iubit ș-acum o doare. -

Când frunzele se pierd cu firea,
Îmi amintesc de chipul tău,
Dar nu semeni cu fericirea
Ce mi-am dorit-o-atât de rău.


miercuri, 20 septembrie 2017

Arta mea


După ce a tras cu ochiul
la sclipirea ochilor tăi
și a simțit pe buze
gustul buzelor tale,
arta mea plânge
vers după vers.

Eu, tu și cerul



Cerul și-a alungat norii
și moare singur
admirând stelele
cu tandre priviri
ce tind
a disperare.
Eu îmi leg gândurile
de tine
cu fire din razele lunii,
căci tu, frumoaso,
ești pentru mine
noaptea minții.

luni, 18 septembrie 2017

Nemurire


Tu n-ai să mori
Odată cu mine,
Deși-mi curgi prin vene
Și-mi umplii plămânii
De tine.

O să te plimbi
Prin păduri pictate de gânduri
Și vei respira slove,
Când amar
Te voi săruta cu rânduri.

duminică, 17 septembrie 2017

Tu...


Negru demonic mă-nconjoară subit,
Ceața acoperă tot ce există,
Peisajul mort e desenat cu lignit,
Iar tu, iubita mea, ești tot mai tristă...

Curg lacrimi mai negre din sufletul meu,
Le șterg pe a ta albă batistă,
Căci să mă iert pe mine, mi-e tot mai greu,
Iar tu, iubita mea, ești tot mai tristă...


luni, 11 septembrie 2017

De când te știu...


De când te știu, visez adânc
La bolta cerului albastru
Și să adormi pe-umăru-mi stâng
Gustând amor - dulce dezastru.

Pe bezna unui suflet orb
Calc pe-amintiri cu chipul tău,
Mă înec de dor, dar totuși sorb
Din dulce amor ce-mi face rău.

joi, 7 septembrie 2017

Cliché

 
                             Te prind în brațe și dansăm
                             Eternitatea întreagă,
                             Iar inimile de piatră se zbat și încă bat,
                             Urnite de-amândoi.
                             Bolnave de amor se aprind stelele, spunând
                             Elogii...
                             Și se stinge al meu suflet plin de tine,
                             Când îți căuta privirea-n camera goală.


duminică, 3 septembrie 2017

Amurg de ceară


Potop de ceară pe acoperișuri,
Cu sânge cerul se împodobea
Și un băiat ascuns după tufișuri,
Ținea la piept o roză și-o lalea.

Amurgul melancolic era acum viu,
Cum n-a fost în nicio altă seară
Și greu zăreai în orizontul vișiniu
Un soare mort, acoperit de ceară.

miercuri, 23 august 2017

Așa simt


Precum
aș vrea să mângâi
cu mâinile de piatră
cea mai frumoasă roză,
aș atinge-o
doar cu ochii și imaginația,
să n-o rănesc.
Așa simt
când te privesc,
frumoasa mea.

luni, 21 august 2017

Timpul


De gheață e timpul și tremură-n clipe,
De frică, de jale, de dor...
Trecute secundele mor.
De gheață e timpul și tremură-n clipe.

Și moartea-și așteaptă ultimul ceas,
Dureros de solitară.
Răsună cânt de vioară,
Când însuși Cronos ia veacul la pas.

De gheață e timpul și tremură-n clipe,
De frică, de jale, de dor...
Trecute secundele mor.
De gheață e timpul și tremură-n clipe.

marți, 15 august 2017

Tu ești dovada palpabilă a paradisului


Tu ești dovada palpabilă a paradisului.
De frumusețea-ți răpitoare
e pradă
al meu suflet strivit,
ruginit
de veacul ce trece
în clipirile genelor tale.
Și parcă
 savurez
o mușcătură
din mărul lui Adam.

luni, 14 august 2017

Plânsul frunzelor de ceară


Îmi cânta vântul pe la geam
Și plângea frunza cu suspin...
Vântul cânta, iar eu priveam
Cum plângea frunza cu suspin.

O fată se plimba domol
În toamna sufletului meu
Și privea frunzele cum mor
Răpuse de amurgul greu.

În zare sângera violet,
Iar vântul îmi cânta de seară
Și cerul tot era violet
De plânsul frunzelor de ceară.

miercuri, 9 august 2017


Înfrângere


Cavou din lemn de nuc
Și cântec de vioară...
La pieptul tău mă culc,
Sub piatra funerară.

Un vers o să-ți mai scriu
Și am să plec îndată,
Căci corpu-ți mi-e sicriu
Și moartea mă așteaptă.

vineri, 4 august 2017

Fereastra către rai


Liniște deplină
din ceruri îmi aduci
și zbuciumuri
și zgomot
în valuri ți se-adună.
Fulgerul se curmă
din cer
spre luciul apei,
să-ți lumineze ochii,
frumoasa mea iubită.
Liniște deplină
din ape acum se strânge
și fulgerul din urmă
în ochii tăi se frânge.
Calvarul tot așteaptă
să pleci și să mă lași,
un tunet urlă-n jale,
lovind clipele noastre.
Iar tu, copilă, ești
fereastra către rai,
că-n ochii tăi eu văd
cum un ocean de stele
iubește un cer în valuri.

joi, 3 august 2017

Al tău paradox


Privat de clipele gândirii,
m-am lăsat purtat
prin oceanul năucitor de vast
al ochilor tăi.
Ti-aș fi spus 
cât ești de frumoasă,
dar m-au lovit valurile.
M-au scufundat, iubito!

Și un desert brutal m-așteaptă
în lipsa alor tale buze,
care,
paradoxal,
sunt copleșitor de dulci.

sâmbătă, 29 iulie 2017

Mă tem că te iubesc

Ți-aș cânta, de-aș fi vioară,
În partitură mi-ai fi rândul,
Si-n zile toride de vară,
Te-aș mângâia, dac-aș fi vântul.

Dac-aș fi soare, te-aș purta
Pe raza mea și-n timpul nopții.
Dac-aș fi luna, te-aș curta
Și-aș înroși în cer d-emoții.

Dar nu-s decât o poezie
Ș-acum cu greu mă stăpânesc,
Căci pixul meu vrea doar sa scrie,
Iar eu mă tem că te iubesc.

luni, 24 iulie 2017

Afrodita


Am pictat, însetat de amor,
Un râu haotic de versuri.
Când setea a devenit dor,
Am preschimbat râul in șesuri.

Neobosit sa port iubirea,
Am clădit și munți de sare,
Dar pierzandu-mă cu firea,
Le-am pictat și lor o mare.

Eu, grăbit și emoționat,
Am scăpat pensula-n valuri,
Atunci din ele s-a-ntrupat
Afrodita.

marți, 11 iulie 2017

De-ai fi...


De-ai fi o stea în univers,
Eu aș fi nor...eu aș fi cerul.
De-ai fi tu rimă, aș fi vers,
De-ai fi zăpadă, aș fi gerul.

Daca-m fi lebede pe lac,
Iubirea noastră ar fi apa,
De-ai fi cafea, aș fi caimac,
De-ai fi mormânt, eu aș fi groapa.

De-ai fi păcatul strămoșesc,
Eu aș fi fructul cel oprit.
Cât sunt poet, o să iubesc,
Cât tu trăiești, eu sunt robit.

luni, 10 iulie 2017




Bufon


pe tron o umbră feminină
mă primește-n sală
spunând că mi-e regină.
chicotește, râde blând
de saltimbancul care sunt.
în viață drumul mi-a fost hărăzit
să îi provoc un zâmbet
pe chipul ei palid,
primind în schimb privirea
în care îmi caut mormânt.