Adam

Teribile gânduri petrec omenirea

Ce nu mai visează de mult,

Căci somnul adânc înseamnă pieirea

Jelită prin urletul mut.

S-adune din roade prea puțini s-apleacă

Pe poteca strâmtă a vieții.

Drogați de tămâia cea veche și seacă,

Dormim sub pătura ceții.

Sub gheara destinului blestemăm soarta,

Că nu a fost prea bună cu noi.

Hai, du-te, Adame și iubește-ți consoarta

Din tot sufletul tău de noroi!

Rondelul nunții

Te văd venind la nunta noastră

Și cât de frumoasă te-ai făcut,

Căci te-ai născut din a mea coastă,

Când era timpul la-nceput.

Și toți parcă au dispărut,

Cioplindu-i liniștii o glastră.

Te văd venind la nunta noastră

Și cât de frumoasă te-ai făcut.

Văzându-te ca pe o astră,

Mă las de gânduri petrecut,

Pe când toți ceilalți au tăcut,

Admirându-ți rochia albastră.

Te văd venind la nunta noastră.

Roze

Flori de spin, neiertătoare,

Sunt semnul că încă mai plec

Spre abisul de culoare

În care zeii ne petrec.

Petale de fericire arunci

Și ca de fiecare dată,

Ajungi totuși să distrugi

O minte deja scuturată.

Petale grele de metal

Mi s-așează iar pe piept

Și nu mai știu dacă e real

Sau pur și simplu e perfect.