Ragnarok

Ea a smuls cu cruzime

Câte-o petală pe rând...

El a împodobit-o cu rime,

A-ncoronat-o în rând.

Și i-a clădit cu migală
Ultimele două catrene.
El... Un marinar vrăjit,
Ea prima între sirene...

Furtună

O, vino, vino la mine,

Rece strop din prima ploaie!

Cazi din nori în versuri line,

Presărate-n a mea foaie.

Ascultă vântul cum cântă

Preț de câteva secunde,

Vraja apei ne inundă

Viața de visuri mărunte.

O, rămâi, rămâi cu mine,

Dulce-apus de după ploaie!

Îți promit că va fi bine,

Doar pășește în odaie!

Toarnă-ți în pahar răchie,

Să privim noi cerul noaptea.

Ia-mi din suflet bucurie,

Dă-mi în schimb eternitatea.

O singură fată

Eșarfă de spini,

Cunună de morți

Și mii de sclipiri,

În ochi de roboți...

Nu mai zâmbește.

Nimic nu e viu...

Ea nu mai trăiește,

E moartă-n sicriu.

Fanfara plânge

Cu cântec de jale,

El în pumni strânge

O ultimă floare.

Petala-acum cade

Pe fruntea ei albă.

Mii de podoabe,

O singură fată...

Năpastă

Și-a asmuțit Freya lupul spre mine

Și am fost devorat încet,

Fără vreun gând de mai bine,

Fără vreo floare pe piept...

Și a aruncat Freya cu spini otrăviți

În venin cu sânge de lup străvechi.

Și a aruncat cu trandafiri ofiliți,

Cu mii de zimți și fără perechi...

Reverie

Privirea ta mă doare,

mă sfâșie usor

și-aș vrea să-ți dăruiesc

trandafiri, strălucire, tinerețe.

Căci îmi inspiri teroare,

parfum de muritor...

sub pleoape eu strivesc

priviri, uimire, tandrețe.

Pastel

În agonia mea mă sufoc,

Neputincios și fără vlagă

Și parcă plec, dar nu mă întorc...

Un simplu mort pe a lui targă...

Și încerc să mă ridic ușor,

Căci groază-mi e de toți și toate,

Iar totul e înfiorător

Când te trezești la realitate.

Ambrozie

parfumul meu de muritor
se pierde încet în clipe

și-l uiti... că suntem atâția,

dar mireasma ta divină

rămâne-n tot ce-atingi

și încă persistă în visul meu .

Freya, scapă-mă de tine,

dezleagă-mă de viață,

scutește-mă de clipe,

distruge-mi din sperantă!

aruncă-mă-n infern

și vino să mă vezi

sau voi stinge chiar și iadul...

în căutare de ambrozie.

Bogomilism

În grădina Domnului rătăceam,

Printre nori de gânduri și întrebări.

Cât de frumos și sincer ne mințeam

Că noaptea nu apare între zări.

Și în toată veselia noastră,

Era prea greu să ne imaginăm

Că-n casa Lui este o fereastră

Pe care noi ieșim dar nu intrăm...

Copii ai Creatorului, naivi...

Zâmbeau chiar și copacii pentru noi!

Nu ne gândeam că suntem adoptivi,

Că Dumnezeu are și un strigoi.

Singurul fiu ceresc e Demonul,

Căci lui îi permite să distrugă

Zâmbetul, iubirea, și chiar timpul...

Și-l are pe Dumnezeu ca slugă.

Dorințe

aș vrea să mă îmbăt

cu tine

și după ce nu mă mai ridic,

atunci când cad mort de tine,

să râzi,

căci mă îmbăt cu râsul tău.

dar tu ai vrea să mă fumezi,

să mă consumi,

să se ducă efectul și să mă arunci,

să îți simt buzele doar pentru o clipă,

să nu rămână decât scrumul și rujul,

când eu deja mă sting în ochii tăi...