Luna
Pe mal, pe la banca veche,
Nimeni nu se mai plimbă
Căci au fost mulți ce au trecut,
Dar oamenii se schimbă.
Într-o zi o văd pe-alee,
Cu pielea ca de ceară,
Cu ochii mari și luminoși
Precum o zi de vară.
Se-așează-aici la umbra mea
Acea superbă fată
Și-ncep pe loc a-i fredona
Din frunze o baladă.
Îi cânt de soarele cel ferm
Cum dă lumină lunii,
Îi cânt de stelele fierbinți
Ce dau caldură lumii.
Ea se uită lung la mine
Și-mi cere o dovadă,
Că nu crede în iubire,
Că n-a văzut vreodată...
"-Fată dragă, o sa îți zic
Cum fără de scăpare
Thanatos s-a îndrăgostit
De-o simplă muritoare.
Era firavă, dar putea
Să râdă-n fața sorții,
Că viața nu-și mai amintea
Și de prezența morții.
Zeul groaznic nu își dorea
Frumoasa să se stingă,
Să plece din a ei lume,
La poarta lui s-ajungă..."
Ea, cuprinsă în poveste,
Adoarme ca în vrajă
Și eu rămân să o păzesc
Ca un soldat de strajă.
Totuși, în gânduri m-am pierdut
Și n-am băgat de seamă
Când fata parc-a dispărut...
Eu cred că i-a fost teamă...
Trec ceasuri, zile, poate ani,
Iar ea tot nu mai trece
Pe langă banca de pe mal,
Să stea la umbra rece.
Rămân stinger ca pân-atunci
Privind luna târzie
Nu știe că încă-i frumoasă
Ca și când era vie.
Ea l-a vrăjit pe zeul mort
Și a primit pedeapsă
Să fie de toți admirată,
Dar nu și înțeleasă.
