Ce-i drept, parcă ești și mai frumoasă de când m-am convins că nu te vreau. Felul în care părul îngrozitor de negru formează un contrast cu tenul tău ca de zombie, crează o imagine care mă bântuie. Si nu mă bântuie precum un strigoi, ci precum o morgană care îmi ferecă imaginația și mi-o înapoiază treptat. Primesc involuntar, în nopțile fără de somn, tablouri vagi cu chipul tău, pictate de o minte, care, în cel mai inconștient mod, găsește o oarecare fericire în asta. Și tot ești frumoasă, dar eu nu sunt făcut pentru asta. Eu doar îți scriu poezii.
duminică, 31 decembrie 2017
vineri, 29 decembrie 2017
duminică, 17 decembrie 2017
joi, 7 decembrie 2017
Somn
E ceață, e moarte, e somn...
Pe strada plumburie
Stagna iarna prea vie,
Iar morții în sicrie... dorm.
E ceață, e moarte, e somn
Și plumbul de pe stradă
Îl plimbă iarna fadă,
Iar morții laolaltă... dorm
Eu, al singurătății domn,
Mă simt de toți departe,
Ca scos din altă carte
Și-aștept ca după moarte... s-adorm.
miercuri, 6 decembrie 2017
O noapte însorită
Eu mi-aș dori să văd soarele până și în timpul nopții, dar fără să strice farmecul ei, fără să o priveze de mister, de întuneric și de insecurități. Vreau o noapte cu soare, în care soarele să nu fie ceva neobișnuit, să nu aibă un loc privilegiat, ci să se integreze atât de bine în context, încât să poată trece neobservat chiar și în serile în care am insomnii.
Soarele să domneasca între stele, dar să fie supus lunii, precum întreaga noapte i se supune și, să nu răpească farmecul ei nicio secunda, ci să îi fie complementar în supremația ei.
Soarele să domneasca între stele, dar să fie supus lunii, precum întreaga noapte i se supune și, să nu răpească farmecul ei nicio secunda, ci să îi fie complementar în supremația ei.
Vreau să plouă...
Afară-i gri și vreau să plouă,
Să urle cerul din toți norii,
Să ardă focu-n șeminee
Și s-ascult trist cântul viorii.
Să te privesc dormind, iubito,
Cu cana mea de vise-n mână,
Iar eu să fug timid spre geamuri
Ca s-aud ploaia cum te-ngână.
Prin stropi s-apuc să-ți văd tot chipul
De la bărbie până-n frunte,
Căci ochii tăi albaștri-s ploaia
Ce-o pierd în picături mărunte.
vineri, 1 decembrie 2017
DRUM ÎNCHIS!
Trotuarul ăsta plin de bălți îmi amintește de tine. E rece, impersonal și distant. Nu ține cont de nevoia cuiva, ci el există și e pentru toată lumea.
Cu riscul de a rămâne neînțeles de cei ce nu te-au văzut, trotuarul merită admirat, stând la departare și privind cum se formează bălți atât de micuțe și firave, atât de crude, încât îmbătrânesc asfaltul. Ploaia îl preschimbă în altul, iar cel nou nu aduce niciun beneficiu. E doar artistic și te uda la șosete.
Dubios e faptul că eu am reușit să mă înec în acele bălți firave. Nici măcar nu sunt sigur că mai vede cineva frumusețea din trotuarul umed, dar pentru mine, iubito, să știi că e ceva aparte. Cu fiecare încercare de a păși pe el, traversându-l, mă orbesc luminile stâlpilor reflectate în picături, iar faptul că e alunecos mă înspăimântă. Mă apucă teama de a nu cădea și să îmi rup vreo mână... sau cine știe, poate îmi fracturez pieptul și-mi sare inima. De ce aș risca să pătez trotuarul de sângele meu?
Altminteri, oare a mai văzut cineva drumul ăsta? Pare pustiu. Dacă l-ar fi observat și restul lumii, în mod cert s-ar fi oprit să-i facă poze. Ba nu, și-ar fi făcut ei poze mergând pe el, distrugând sacralitatea frumuseții lui.
E de neconceput că până și luna se oprește noaptea aici să îl privească. Nici măcar nu îi ajunge o oră. Mereu am văzut-o că stă întreaga noapte, ca și cum l-ar păzi de noi. Presupun că mie mi s-a dat voie să vin aici, să privesc, să cer băltilor să mă înece, iar copacilor să admire felul în care locul ăsta mă îmbată și mă leagă în lanțurile divinității lui.
Știi de ce îmi e cel mai tare frică, iubito? Mi-e frică de noaptea în care ridicându-mă greoi din pat, voi încerca să mă îmbrac cu toată puterea mea, îmi voi lua brățările, lanțul și caietul în grabă și o să alerg spre trotuarul umezit de ploi. Mi-e frică de mine, că am să rup semnul de lemn pe care scrie "DRUM ÎNCHIS!" și îi voi da foc împreună cu brățările, caietul, lanțul și cu tot ce mai însemn eu.
marți, 28 noiembrie 2017
Trandafiri
Când eram mic, am privit cum bunica, o femeie genială de altfel, planta un trandafir în grădina din spatele curții. Aveam un trandafir și în grădina din față, dar conform spuselor bunicii, acela era prea bătrân. Ce-i cert este că nu arăta prea plin de viață. Avea doar câteva flori micuțe, dar cele pe care le avea erau extrem de frumoase, de un roșu deschis, viu. Nu trădau nicicând vârsta înaintată a trandafirului. Totuși era o tufă bătrână, cu crenguțe rare, ce aștepta cumva o ultimă îmbobocire spectaculoasă.
Se adunaseră destule motive pentru a întări convingerea bunicii că avem nevoie de alte tufe de trandafiri, așa că, a ales minuțios tufele, dar spre dezamăgirea mea, o singură tufă era de trandafiri roșii.
Poate că de mic aspiram spre absolutul romantismului clișeic, dar poate nu atât de materializat în artă, ci mai mult într-un comportament tembel și (de) dramatic.
Trecând peste legătura mea cu emoțiile abstracte și revenind la intențiile bunicii, o singură tufă era de trandafiri roșii, ceea ce mi se părea puțin tulburător, dar totodată îi conferea ceva unic, ceva special. Nu mai era altă tufă de trandafiri roșii în gradina din spate, iar spre deosebire de trandafirul grădinii din față, acesta era des, cu flori mari de culoarea roșu-sângeriu. Era tandru, firav și puternic. Era un roșu al morții, dar romantic. Era nuanța de rosu pe care trebuie sa o aibă un trandafir lăsat în banca tipei drăguțe de la școală.
Să observi cum asemenea trandafir prinde forma perfectă în fața ochilor tăi, să crești cu el, așteptând să apară persoana pentru care să te înduri să rupi o floare...
vineri, 24 noiembrie 2017
Vals
Auzi, iubito, cum bate în geam?
Ce cânta frunzele astea uscate?
Acum și eu cânt, cândva ascultam
Plânsete, bocete, chiar și balade.
Șuieră vântul, cântă și toamna,
Mă bucură moartea naturii târzii.
M-așez melancolic, caut năframa,
Te aștept să apari zâmbind, dar nu vii...
Cu cerul cel negru mă-mbăt pierdut,
Iar seara dansează tandră cu mine.
Ce vals, ce duet, ce cântec ascult!
Iubito, aș dansa doar cu tine...
Dezgustat
A mea inima se frânge,
Plânge slova ce-o iubesc...
Doamne, și ce tare plânge,
Greu m-abțin să n-o jelesc...
Îmi înmormântați regina,
Ignoranți și ipocriți...
Voi nu simțiți deloc vina?
Voi de ce nu mai muriți?
Dezgustat mă simt, căci sunteți,
Niște pseudo-artiști
Și dezgust în versu-mi strângeți,
Voi, săracii poeți triști...
joi, 23 noiembrie 2017
miercuri, 15 noiembrie 2017
joi, 9 noiembrie 2017
duminică, 5 noiembrie 2017
miercuri, 1 noiembrie 2017
Destruktion
Pe lumina unei nopți cu lună plină
îmi caut trecutul
în negrul perturbat
de câteva stele firave.
Și mă caut pe mine,
ca persoana care-am fost
ș-acum nu sunt,
pentru a găsi
cea mai actuală formă de mine.
E greu să adormi
cu mintea limpede,
atunci când te sperie gândurile
și nici măcar
în propriul tău colt de cameră
nu simți siguranța
cum te-mbrățișează.
sâmbătă, 28 octombrie 2017
joi, 26 octombrie 2017
marți, 24 octombrie 2017
O ultimă dorință
De blondul părului tău moale
Sunt fermecate degetele mele,
Același blond îl vezi numai la soare,
Ș-același farmec doar în nopți cu stele.
În albastrul ochilor tăi tandri
Mă pierd aievea ca-n păduri virgine,
Căci hartă nu am, să ies din vraja lor
Și nici vlagă, să mă lepăd de tine.
Dulceață alor tale buze
Îmi bântuie în inimă și-n minte,
Căci ți-am promis acum un veac, iubito,
Ca-i să-mi rămâi în suflet și-n cuvinte.
luni, 23 octombrie 2017
vineri, 20 octombrie 2017
3 07 72 - Picasso
O creatură meschină
Ce nu te pricepe
Și nici nu percepe
Pe alții decât el.
Lăsat de izbândă
Chiar și de sine,
Locomotivă pe șine,
Dar fără vagon...
Ce piloni morali
Să aibă săracul
Când își umple sacul
Cu dorințe-n declin?
Și când rămâi singur
Și nu te simți singur,
Ești ca ultimul om
Sau al doilea Adam?
Ești un coșmar
Și pentru mine
Și pentru vise
Și pentru somnu-mi.
miercuri, 18 octombrie 2017
Cântec de-adormit dorințe
Mai cântă-mi o strofă, iubito,
despre cum te-am iubit,
nebun de sigur pe noi
și sigur de nebunia noastră.
Mai cântă-mi un vers, iubito,
despre cum ți-am cuprins
sufletul în brate
pentru prima dată
și ți l-am mângâiat cu-al meu.
Mai cântă-mi o notă, iubito,
din plăcerea cu care-mi cântai
să mă trezești
și din plăcerea cu care
mă trezeam să te aud.
Mai cântă-mi, iubito...
marți, 17 octombrie 2017
sâmbătă, 14 octombrie 2017
joi, 12 octombrie 2017
Entelecheia
Precum nebunul cântă singur, de nebun,
Eu te-aș scrie doar de dragul de a scrie,
Căci în aste rânduri, frumoaso, îți propun
Să trăiești veșnic la mine-n poezie.
Am ajuns să te iubesc de dragul de-a iubi
Și în absența confesiunii mele,
Te-aș admira precum oceanul ar privi
Reflexia lui pe cerul plin de stele.
luni, 9 octombrie 2017
Lumini cu umbre
Mi-am dat seama astă noapte
că sunt descendent al copilului
care aspira să admire
partea nevăzută a lunii.
Dar odată cu puterea soarelui
crește și intensitatea umbrei,
iar nevăzutul devine și mai vag,
pe când luna li se pare tot mai limpede
celor ce n-au lumină destulă
încât să observe umbra.
joi, 5 octombrie 2017
luni, 2 octombrie 2017
vineri, 29 septembrie 2017
marți, 26 septembrie 2017
Melancolie
Pădurea urlă de durere
Când toamna sărută-apăsat
Și-și sprijină palmele grele
Pe codrul vechi și agitat.
Nu e chip de om să-l fi zărit
Prin frunzele ce tandru curg,
Cu raze calde în răsărit
Și vânturi reci de prin amurg.
Pe ramuri goale cântă vântul
Sonete de înmormântare
Și urlă pădurea la gândul
Că a iubit ș-acum o doare. -
Când frunzele se pierd cu firea,
Îmi amintesc de chipul tău,
Dar nu semeni cu fericirea
Ce mi-am dorit-o-atât de rău.
miercuri, 20 septembrie 2017
luni, 18 septembrie 2017
duminică, 17 septembrie 2017
Tu...
Negru demonic mă-nconjoară subit,
Ceața acoperă tot ce există,
Peisajul mort e desenat cu lignit,
Iar tu, iubita mea, ești tot mai tristă...
Curg lacrimi mai negre din sufletul meu,
Le șterg pe a ta albă batistă,
Căci să mă iert pe mine, mi-e tot mai greu,
Iar tu, iubita mea, ești tot mai tristă...
luni, 11 septembrie 2017
joi, 7 septembrie 2017
duminică, 3 septembrie 2017
miercuri, 23 august 2017
luni, 21 august 2017
Timpul
De gheață e timpul și tremură-n clipe,
De frică, de jale, de dor...
Trecute secundele mor.
De gheață e timpul și tremură-n clipe.
Și moartea-și așteaptă ultimul ceas,
Dureros de solitară.
Răsună cânt de vioară,
Când însuși Cronos ia veacul la pas.
De gheață e timpul și tremură-n clipe,
De frică, de jale, de dor...
Trecute secundele mor.
De gheață e timpul și tremură-n clipe.
marți, 15 august 2017
luni, 14 august 2017
Plânsul frunzelor de ceară
Îmi cânta vântul pe la geam
Și plângea frunza cu suspin...
Vântul cânta, iar eu priveam
Cum plângea frunza cu suspin.
O fată se plimba domol
În toamna sufletului meu
Și privea frunzele cum mor
Răpuse de amurgul greu.
În zare sângera violet,
Iar vântul îmi cânta de seară
Și cerul tot era violet
De plânsul frunzelor de ceară.
miercuri, 9 august 2017
vineri, 4 august 2017
Fereastra către rai
Liniște deplină
din ceruri îmi aduci
și zbuciumuri
și zgomot
în valuri ți se-adună.
Fulgerul se curmă
din cer
spre luciul apei,
să-ți lumineze ochii,
frumoasa mea iubită.
Liniște deplină
din ape acum se strânge
și fulgerul din urmă
în ochii tăi se frânge.
Calvarul tot așteaptă
să pleci și să mă lași,
un tunet urlă-n jale,
lovind clipele noastre.
Iar tu, copilă, ești
fereastra către rai,
că-n ochii tăi eu văd
cum un ocean de stele
iubește un cer în valuri.
joi, 3 august 2017
sâmbătă, 29 iulie 2017
Mă tem că te iubesc
Ți-aș cânta, de-aș fi vioară,
În partitură mi-ai fi rândul,
Si-n zile toride de vară,
Te-aș mângâia, dac-aș fi vântul.
Dac-aș fi soare, te-aș purta
Pe raza mea și-n timpul nopții.
Dac-aș fi luna, te-aș curta
Și-aș înroși în cer d-emoții.
Dar nu-s decât o poezie
Ș-acum cu greu mă stăpânesc,
Căci pixul meu vrea doar sa scrie,
Iar eu mă tem că te iubesc.
luni, 24 iulie 2017
Afrodita
Am pictat, însetat de amor,
Un râu haotic de versuri.
Când setea a devenit dor,
Am preschimbat râul in șesuri.
Neobosit sa port iubirea,
Am clădit și munți de sare,
Dar pierzandu-mă cu firea,
Le-am pictat și lor o mare.
Eu, grăbit și emoționat,
Am scăpat pensula-n valuri,
Atunci din ele s-a-ntrupat
Afrodita.
marți, 11 iulie 2017
De-ai fi...
De-ai fi o stea în univers,
Eu aș fi nor...eu aș fi cerul.
De-ai fi tu rimă, aș fi vers,
De-ai fi zăpadă, aș fi gerul.
Daca-m fi lebede pe lac,
Iubirea noastră ar fi apa,
De-ai fi cafea, aș fi caimac,
De-ai fi mormânt, eu aș fi groapa.
De-ai fi păcatul strămoșesc,
Eu aș fi fructul cel oprit.
Cât sunt poet, o să iubesc,
Cât tu trăiești, eu sunt robit.
luni, 10 iulie 2017
duminică, 9 iulie 2017
joi, 6 iulie 2017
Egoistul
Robit de iluzia celei dintâi vrăjitorii,
speram să apuc luna de mânecă
și s-o petrec într-un vals de poveste,
în jurul stelei mele.
M-am împiedicat cu piciorul stâng
de vârful grabei
și-am ferecat magia dansului
pentru o noapte de iarnă.
Mi-am dorit iubirea toată...
numai pentru mine - egoistul.
sâmbătă, 1 iulie 2017
duminică, 18 iunie 2017
Plâng teii
Pe pagini albe, neatinse
De dorul meu ce-nbătrânise,
Se strângeau rânduri ca să urce
Se strângeau rânduri ca să urce
Spre albul chipului tău dulce.
Și un condei ce te iubeste,
Să te urăsc nu-mi lasă loc,
Căci el în timp ce se tocește,
Parcă m-afundă-n al său joc.
Și cu cerneala lui uscată
Îți desena păduri de tei
Frumoase cum erau odată,
Dar ard acum cu vii scântei.
Pe pagini albe, neatinse
De un condei ce te iubise,
Plâng teii pentru a lor zeiță,
Ce zace moartă-n neputință.
marți, 13 iunie 2017
Te-aș iubi
Te-aș iubi,
pentru felul în care pășești armonios,
pentru felul în care pășești armonios,
de parc-ai binecuvânta pământul
cu pași hotărâți spre nicăieri.
Te-aș iubi,
pentru cea mai amară îmbrățișare,
pentru cea mai amară îmbrățișare,
la finalul căreia îți prelingi ușor mâna
pe pieptul meu,
de parc-ai mai vrea, dar nu ni se mai acordă.
Te-aș iubi,
pentru felul în care
pentru felul în care
un alt univers se conturează
în mozaicul de culori din ochii tăi.
Te-aș iubi,
pentru că pretinzi a fi
protagonista celei mai mari minciuni
pentru că pretinzi a fi
protagonista celei mai mari minciuni
a umanității.
Te-aș iubi,
pentru că, în paginile vieții mele,
pari a fi
pentru că, în paginile vieții mele,
pari a fi
o mai frumoasă Albă-ca-Zăpada.
Totuși,
în absența tuturor motivelor,
încă te-aș iubi.
în absența tuturor motivelor,
încă te-aș iubi.
joi, 8 iunie 2017
miercuri, 7 iunie 2017
Chipul ei păgân
Pe deasupra boltei cerești
Privea Freya pământul,
Pe-un lac de stele ca-n povești
Își scufunda ea gândul.
Și mă roagă să iau loc,
Să o privesc d-aproape,
Să adun lemne pentru foc,
Să rămân peste noapte.
Neputincios mă-mpotrivesc,
Căci nu-mi mai sunt stăpân
Și îmi ordonă să privesc
La chipul ei păgân.
Îmi fac curajul să m-opresc,
Dar în zadar mă mint,
Că-n ochii ei mă odihnesc
Și-n bratele ei simt.
marți, 6 iunie 2017
duminică, 4 iunie 2017
Păcat
Păcat de soare că-i prea sus
Și nu poate să vadă
A ta privire ce-a pătruns,
În inimă să-mi ardă.
Păcat de oceanul întins,
Căci n-a putut să fie
La fel de vast, de neatins,
Precum îmi ești tu mie.
Păcat de versuri ce pretind
Că te-ar putea descrie,
Deși nu te-au văzut zâmbind,
Păcat de poezie...
vineri, 2 iunie 2017
Ana
Plângea a mea mireasă moartă
Fără suspin, fără mișcare...
Și chipul alb din cretă-i artă,
Obrazul fin, fără culoare...
Și lacrimile ei de adamant
Și viața ce parc-a trăit-o,
Se scurg încet în negrul neant,
Sub pixul ce a scrijelit-o.
Moare încet a mea zeiță
În cavou din lemn de abanos,
Căci ea trece în neființă,
Iar eu devin necredincios.
marți, 30 mai 2017
Adam
Teribile gânduri petrec omenirea
Ce nu mai visează de mult,
Căci somnul adânc înseamnă pieirea
Jelită prin urletul mut.
S-adune din roade prea puțini s-apleacă
Pe poteca strâmtă a vieții.
Drogați de tămâia cea veche și seacă,
Dormim sub pătura ceții.
Sub gheara destinului blestemăm soarta,
Că nu a fost prea bună cu noi.
Hai, du-te, Adame și iubește-ți consoarta
Din tot sufletul tău de noroi!
vineri, 5 mai 2017
Rondelul nunții
Te văd venind la nunta noastră
Și cât de frumoasă te-ai făcut,
Căci te-ai născut din a mea coastă,
Când era timpul la-nceput.
Și toți parcă au dispărut,
Cioplindu-i liniștii o glastră.
Te văd venind la nunta noastră
Și cât de frumoasă te-ai făcut.
Văzându-te ca pe o astră,
Mă las de gânduri petrecut,
Pe când toți ceilalți au tăcut,
Admirându-ți rochia albastră.
Te văd venind la nunta noastră.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)